top of page

Describe your image.

MISIUNEA CENTRULUI

Promovarea asigurării de șanse egale în educație, pentru toți elevii, indiferent de gen, clasă socială, etnie, rasă, mediu de proveniență, tip de familie și statut social etc.;

     

Analiza cu mijloace științifice a dimensiunilor sociale ale performanţei şcolare și a evoluției tinerilor către o carieră;

 

Documentarea necesității depășirii punctelor de vedere unilaterale privind eșecurile școlare ca fiind exclusiv responsabilitatea părinților, a școlii sau a elevilor și promovarea colaborării între toți agenții educației;

 

Colaborarea internațională în domeniul analizei și sprijinului acordat elevilor pentru a atinge parametrii succesului în studiile lor și în începerea carierei profesionale.

CENTRUL DE EVALUARE A PROFILULUI SOCIO-EDUCATIONAL

Centrul a fost inființat în cadrul proiectului de partneriat PN2 91063, finanțat de CNSIS și aprobat în consiliul profesoral în anul 2009, cu titlul „Diagnosticul social al performanţei şcolare prin scala socială a succesului şcolar şi proiectarea unor metode de intervenţie validate prin cercetare”. Lansarea centrului a fost făcută în cadrul conferinţei intitulate Succesul şcolar la intersecţia factorilor sociali, sept 2009, conferința naţională cu participare internaţională, organizată de noi la UBB.

CENTRUL DE EVALUARE A

PROFILULUI SOCIO-EDUCATIONAL

 

CENTER FOR SOCIAL-EDUCATIONAL EVALUATION 

  • White Instagram Icon

© Copyright 2016 Centrul de Evaluare a Profilului Socio-Educational. Creat  prin Wix.com

Contacteaza-ne!

Tel: 0726240125

Email: centrulcepse@yahoo.com

Adresa

B-dul 21 Decembrie 1989, Nr. 128-130

Cluj-Napoca, 400604

bottom of page